News

Internaționalul român Andrei Burcă, 32 de ani, om de bază la națională, a tratat cu CFR Cluj, dar și-a găsit între timp fericirea în China, unde va semna Yunnan Yukun, nou-promovată în prima ligă ...
Magazinele Unirea din București și Brașov vor fi reconfigurate pentru a atrage noi chiriași, a informat luni Colliers, precizând că mandatul include și realizarea studiului de concept și redefinirea ...
Dora, o tânără de 24 de ani din Canada, merge pe jos din Barcelona până în România pentru a atrage atenția asupra traficului sexual de minore. Călătoria e un omagiu adus mamei sale și o formă de ...
Guvernul condus de Ilie Bolojan, abia instalat, se pregătește să apese pe accelerația unor reforme dure, menite să reducă drastic cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană. Miza este uriașă: ...
Irina Columbeanu, fiica lui Irinel Columbeanu și a Monicăi Gabor a fost văzută pe Aeroportul ”Henri Coandă”, la terminalul sosiri. Irina Columbeanu se află din nou în România. Ea a fost văzută la ...
Vremea va fi frumoasă şi caldă în primele zile ale lunii iulie şi apoi devine caniculară până la sfârşitul acestei săptămâni, în toată ţara, anunţă meteorologii. În următoarea săptămână, până la ...
Serviciul de tractări auto presupune transportul unui autovehicul care nu mai poate fi deplasat în condiții normale, din cauza unei defecțiuni tehnice, a unui accident sau a altor probleme (pană, ...
Două persoane au sunat la 112 pentru a raporta că au văzut o panteră neagră în zona Giurgiu, după ce animalul a fost observat recent și în Bulgaria. Autoritățile au efectuat verificări, dar nu au ...
SUA au obținut interceptări ale convorbirilor între înalți oficiali iranieni privind loviturile militare americane asupra programului nuclear al Iranului, în care aceștia spuneau că atacul nu fost ...
Bugetul României a fost construit pe cifre total nerealiste și ni s-a livrat iluzia unei economii în plin avânt, pentru a se justifica astfel „cheltuieli pe care, de fapt, nu ni le permiteam”, a ...
Operatorul italian de la numărul de urgență 112 considerat responsabil de moartea tinerilor români luați de apele unui râu, în 2024, se va prezenta în fața instanței, fiind acuzat de ucidere din culpă ...
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a cerut luni Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) să intensifice imediat controalele pe tot teritoriul țării pentru a ...